Indiferent de stilul pentru care o sa optezi atunci când îți vei amenaja grădina, cel mai probabil ca un teren gazonat, oricât de mic, își va găsi locul în curtea ta. Chiar dacă plantarea unui gazon nu este deloc dificilă, să știi că pentru a te bucura de un gazon sănătos, des și uniform, trebuie să ții cont de niște reguli de îngrijire. Haideți să vedem care sunt acestea.
Când este momentul potrivit ca să semănăm gazonul? Ei bine, acest lucru poate fi realizat atât primăvara cât și toamna. Dacă alegi să o faci primăvara, ideal este în lunile aprilie – mai, deoarece pământul este cald, ceea ce va favoriza germinarea rapidă a semințelor. Dacă o vei face toamna, nu aștepta să coboare temperaturile prea mult întrucât semințele ar putea să înghețe. Avantajul semănării toamna este faptul că buruienile nu invadează gazonul atât de mult cum o fac primăvara.
Înainte de a semăna, trebuie să pregătești terenul pentru acest lucru. Elimină toată vegetația existentă folosind un erbicid pe bază de substanță activă glisofat, ceea ce va preveni și apariția și dezvoltarea ulterioară a buruienilor.
Fertilizează solul aplicând un strat de îngrășământ pe bază de fosfor și potasiu și distribuie-l în mod egal folosind o sapă. După ce vei face acest lucru ocupă-te de afânarea solului.
Semănarea se poate realiza prin două modalități. Fie folosești o mașină specială, fie semeni manual, amestecând semințele de iarbă cu nisip. Vei avea nevoie cam de 50 grame de semințe pentru fiecare metru pătrat. Această procedură trebuie să o faci într-o zi fără vânt, când pământul este cald și nu înainte sau după ploaie. Distribuie semințele folosind o greblă și aplică un strat de pământ cu o grosime de 1-2 cm.
Pentru ca semințele să intre bine în sol și să nu rămână goluri de aer se face tăvălugirea solului, după care se trece la irigare.
Terenul gazonat trebuie udat din abundență, folosind un jet de apă slab pentru ca semințele să nu fie deplasate sub presiunea apei. Desigur că un sistem de irigare este mai mult decât binevenit, iar dacă optezi pentru această soluție, instalează-l înainte de etapa nivelării terenului.
Astfel, terenul tău se va acoperi încet de iarbă iar acum este perioada când va avea nevoie cel mai mult de atenția ta. Trebuie să știi că irigarea corectă este cea mai importantă, iar un gazon proaspăt instalat se udă zilnic timp de 4 săptămâni, din abundență, însă fără a lăsa iarba să se bălăcească în apă.
După această perioadă va trebui să faci o rutină de irigare a gazonului, ținând cont de anotimp, de sol, și de condițiile meteo.
În general, primăvara și toamna irigarea se face o dată la 2 zile timp de 10-15 minute, iar vara, când temperaturile sunt ridicate, irigarea se face în fiecare zi sau chiar de două ori pe zi în perioadele caniculare.
O altă regulă este ca irigarea să se facă dis-de dimineață, înainte de ora 10, pentru ca iarba să reușească să absoarbă apa, și acest lucru le va oferi posibilitatea firelor să suporte mai ușor căldurile din timpul zilei. Dacă irigăm seara, timpul potrivit este între orele 19:00 – 20:00. Ai grijă să nu faci acest lucru după înnoptare, întrucât în timpul nopții se va menține o umiditate mai mare decât este necesar, ceea ce va favoriza apariția unor boli fungice.
Dacă vorbim de cantitatea de apă necesară, trebuie să pornim de la scopul irigării, și anume ca apa să ajungă la rădăcina ierbii. De aceea, solul trebuie să fie irigat până la 10-15 cm adâncime, ceea ce înseamnă aproximativ 12 litri de apă pentru un metru pătrat pentru un sol argilos, și 25 litri de apă pentru un sol nisipos.
Un alt moment important în îngrijirea gazonului este fertilizarea lui. Deși solul conține în compoziția sa minerale de care are gazonul, acestea sunt limitate și trebuie periodic înlocuite. Îngrășămintele sunt vitale pentru că ele conțin potasiu, care protejează împotriva bolilor, și fosfor, care ajută la întărirea rădăcinilor.
Gazonul se fertilizează aproximativ de 4-6 ori pe an. În primul an de la însămânțarea gazonului se recomandă aplicarea unei cantități mai mare de îngrășământ și cu o concentrație mai mare de azot. Odată cu maturizarea gazonului, fertilizantul folosit va trebui să aibă în compoziție un procentaj relativ egal de elemente.
Tunderea gazonului este vitală pentru un aspect sănătos al gazonului. Primul tuns se face când firul ajunge la 10 cm și nu trebuie tuns mai mult de 1/3 din lungimea lui. Pentru ca gazonul să se îndesească și să devină mai rezistent, trebuie să procedezi la fel și la următoarele 2-3 tunsori.
Primăvara și toamna gazonul crește mai repede, de aceea se recomandă tunderea o dată pe săptămână. Vara totul depinde de viteza de creștere a gazonului, dar trebuie să știi că e mai bine de tuns mai des decât mai rar, deoarece gazonul s-ar putea rări.
Înălțimea de tăiere trebuie să fie între 4-6 cm. În timpul perioadei de caniculă și în perioada secetoasă e bine ca înălțimea de tăiere să fie cu 1,5 cm mai mare decât de obicei pentru a preveni uscarea ierbii.
Este bine de știut că dacă am omis tunderea gazonului o dată, nu se recomandă tunderea lui la înălțimea normală deoarece acest lucru îi dăunează. Regula este ca gazonul să fie tuns cel mult la jumătatea înălțimii lui.
La fel nu trebuie de neglijat aerarea solului. Acest lucru este important pentru a avea un gazon sănătos, cu rădăcini bine dezvoltate. Procedura va asigura pătrunderea oxigenului în sol iar la această etapă vei avea nevoie de un aerator de gazon cu care vei face mici găuri ce va ajuta la decompactarea lui. Aerarea este extrem de importantă mai ales în zonele cu sol argilos, acide, care nu permit dezvoltarea microorganismelor esențiale pentru creșterea armonioasă a gazonului.
După procedura de aerare, gazonul trebuie scarificat. Aceasta este procedura prin care sunt eliminate resturile vegetale din gazon. Dacă este în cantități mici, acest strat este benefic pentru gazon, însă în cantități mari poate afecta dezvoltarea lui.
Această procedură trebuie făcută primăvara sau toamna pe pământ uscat, înainte ca gazonul să crească, pentru ca să nu deteriorezi firele firave.
Pe lângă toate aceste etape, se recomandă ca în fiecare primăvară să semeni pe locurile unde gazonul este mai rar. Acest lucru este important pentru a menține gazonul verde și uniform.
Spor la grădinărit!